Echipa Rusiei de gimnastică ritmică s-a retras de la competiția de la Cluj, invocând încălcarea regulamentelor de către organizatori. Moscova a susținut că sportivii ruși aveau dreptul să participe sub drapelul propriu și cu imnul național, după modificarea regulilor Federației Internaționale de Gimnastică.
De partea cealaltă, poziția lui Emil Boc este că România nu poate ignora contextul politic și militar din Europa. Primarul a insistat că sportivii nu sunt ținta deciziei, dar că drapelul și imnul Rusiei reprezintă simboluri oficiale ale unui stat implicat într-un război de agresiune împotriva Ucrainei.
Scandalul arată ruptura dintre două logici care se bat cap în cap. Forurile sportive internaționale încearcă să readucă sportivii ruși în competiții sub simboluri naționale. Mai multe state europene, în schimb, continuă să considere că revenirea drapelului și imnului Rusiei în arene internaționale este imposibil de separat de războiul din Ucraina.
Pentru România, miza nu este doar una simbolică. Amenințările venite de la Moscova vizează direct capacitatea țării de a mai găzdui competiții sportive internaționale. Deocamdată, nu există o decizie oficială a Federației Internaționale de Gimnastică împotriva României, însă presiunea publică a Rusiei este evidentă.
O resto si pe aver rig