— Da, — am răspuns. — Chiar atât de rău.
A închis fără alt cuvânt.
După încă o săptămână, Cătălina a intrat singură în cofetărie.
Ochii îi erau obosiți.
— Pot să stau puțin?
I-am făcut o cafea și ne-am retras în spate, în birou.
A tăcut câteva minute. Apoi a izbucnit în plâns.
— Îmi pare rău, Irina… De ani de zile îmi pare rău.
Un nod mi s-a oprit în gât.
— De ce n-ai spus nimic?
Și-a șters obrajii.
— Pentru că și pe mine mă vorbea la fel, acasă.
Am rămas fără cuvinte.
În seara aceea, după ce am închis cofetăria, am…
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
