De aici înainte, fiecare pas a căpătat greutate: cuvintele, fețele, locul din cafenea, ora aproximativă, tot ce se poate reconstitui. Pentru mamă, întâlnirea cu acea geacă nu a fost doar o amintire din trecut, ci un semn prezent, palpabil, că drumul merită parcurs mai departe. Iar pentru cei din jur, povestea a devenit o amintire că, dincolo de statistici și proceduri, stă mereu răbdarea unui părinte care nu renunță.
În oraș, afișele cu chipul lui Daniel încă se văd pe stâlpii de pe bulevarde, iar prin cafeneaua aceea trec zilnic oameni grăbiți. Între pahare aburinde și pași repezi, rămâne amintirea unei haine recunoscute la timp și a unui drum care continuă, atent, din aproape în aproape.
O resto si pe aver rig
