„Daniel era sensibil și bun. N-ar fi plecat niciodată de acasă fără să spună unde merge”, își amintește mama lui.
Când seara a venit și el nu s-a întors, îngrijorarea s-a transformat în panică. Mama a sunat imediat la poliție, așteptând un răspuns care să o liniștească, o procedură, orice fir de care să se poată prinde.
„Adolescenții mai pleacă de acasă. Se întorc în câteva zile”, i-au spus agenții.
Dar zilele au trecut, iar Daniel nu a apărut. Imaginile camerelor de supraveghere de la școală au arătat că băiatul a părăsit campusul în acea zi, a urcat într-un autobuz și a dispărut într-o direcție necunoscută. După acel moment, urmele s-au stins, lăsând în urmă doar întrebări.
Familia a pornit o căutare neobosită: afișe lipite prin oraș, mesaje pe rețelele sociale, prieteni și voluntari alături, drumuri la secție și reveniri la aceleași adrese în speranța unei vești noi. Poliția a continuat verificările, însă, o vreme, fără rezultate clare. Fiecare zi a însemnat aceleași telefoane refăcute, aceleași explicații reluate, același dor.
O resto si pe aver rig
