Nu părea că vrea să se răzbune.
Arăta doar adânc dezamăgit.
— Știți ce e cel mai grav? a întrebat el, cu glas egal. Nu că m-ați insultat. Nu că mi-ați rupt actele. Ci certitudinea cu care ați crezut că nimeni nu o să vă oprească.
Tânărul polițist a înghițit în sec.
— Domnule… eu…
— Acum cinci minute râdeai când mă numeai „nimeni”.
Bărbatul în cămașă albă s-a întors către agenți.
— Legitimațiile și armele pe capotă. Acum.
— Dar cine sunteți voi?!
Celălalt a scos o insignă, la fel de calm.
Direcția Generală Anticorupție.
Fața polițistului s-a golit brusc de culoare.
Colegul lui a făcut instinctiv un pas înapoi.
Atunci bătrânul a scos un oftat lung, aproape abia auzit.
— În ultimele trei luni, pe sectorul vostru s-au depus șapte plângeri. Șoferi umiliți. Amenzi inventate. Bani luați fără proces-verbal.
Tânărul agent a început să turuie, precipitat:
O resto si pe aver rig
