— Mereu ai simțit că îmi ești datoare.
— Pentru că mi-ai fost mamă.
— Exact.
Vocea i s-a frânt, dar a mers mai departe.
— Și tocmai de aceea nu voiam să-mi plătești bătrânețea. Voiam să-ți ofer încă o lecție.
Am simțit cum mi se umezesc ochii, ca și cum brusc aș fi înțeles ce trebuia să văd de la început.
— Ce lecție?
A privit spre fereastră, acolo unde lumina își desena liniștit contururile pe perdea.
— Că iubirea nu înseamnă doar să primești.
— Înseamnă să dai mai departe.
Mi-a întins unul dintre plicuri, cu gestul cuiva care predă o torță.
Înăuntru era fotografia unei fetițe, lipită cu grijă pe o coală mică.
Avea vreo nouă ani.
Zâmbea larg, curat, dincolo de orice griji.
Pe spate scria, simplu și răscolitor:
„Datorită dumneavoastră am început școala.”
Am început să plâng, în tăcere, fără să mai încerc să mă opresc.
Mama s-a ridicat și s-a așezat lângă mine, apropiindu-și mâna de a mea.
O resto si pe aver rig
