Nicio mamă care să plângă de mândrie văzându-i în uniformele albe cu epoleți aurii, niciun tată care să le strângă bărbătește mâna. Singurul lor sprijin era propria lor strânsoare. S-au îmbrățișat strâns în mijlocul aeroportului, în timp ce lacrimile au început să curgă necontrolat pe obrajii lui Matei, lăsând să iasă la suprafață toată durerea anilor de singurătate.
PARTEA A 3-A: ADEVĂRATA BINECUVÂNTARE SE AUDE DIN COCKPIT
Capitolul 3: Buchetul pentru cei plecați
Văzându-i singuri și cu ochii înlăcrimați, o bătrânică care fusese pasageră în cursa lor s-a apropiat încet. În mână ținea un buchet superb de trandafiri roșii și albi, pe care îl cumpărase pentru o rudă care nu mai ajunsese la aeroport. Impresionată de noblețea și tristețea din ochii celor doi tineri comandanți, femeia le-a întins florile cu mâinile tremurânde.
— „Nu sunteți singuri, băieții mei,” le-a șoptit ea, mângâindu-i pe umeri. „Părinții voștri nu au plecat de tot. Astăzi, când ați fost acolo sus, printre nori, ei v-au ținut de mână la manșă. Acest buchet este binecuvântarea lor, trimisă prin mine, pentru că ați demonstrat că aripile sufletului nu pot fi frânte de nicio încercare!”
O resto si pe aver rig
