Privea curtea.
Nepoții alergau printre grămezile de lemn.
Fiicele lui râdeau împreună, exact ca în copilărie.
Pentru o clipă i s-a părut că Ana stătea iar pe prispă și îi privea cu aceeași liniște de altădată.
Casa nouă a fost gata înainte de venirea iernii.
Nu era impunătoare.
Era simplă, călduroasă și făcută cu grijă.
La intrare, fiicele au montat o plăcuță din stejar.
Pe ea scria:
„Casa Anei și a lui Ștefan – ridicată din nou de cele opt fiice ale lor.”
Când a citit, bătrânul și-a șters discret ochii.
În ziua în care s-a mutat, toate cele opt familii au rămas la masă până târziu.
S-au spus povești.
S-au răsfoit albume vechi.
O resto si pe aver rig
