— „Sofía era foarte supărată,” a spus Daniel. „Dar a iertat-o și pe ea.”
Când Elena a auzit asta, a știut că fiica ei era încă aceeași fetiță cu inima mare.
Chiar în acea după-amiază, au mers împreună la clinică.
Călătoria părea nesfârșită. Elena își strângea un rozar în degete. Se temea că era totul un coșmar crud. Se temea că Sofía nu o va recunoaște. Se temea că Sofía nu va dori să o vadă.
Când au intrat, o tânără cu părul închis și împletit s-a uitat de la birou. Ochii ei s-au aprins când l-au văzut pe Daniel.
— „Ce faci aici?” a întrebat cu un zâmbet.
Apoi s-a uitat la Elena.
Timpul s-a oprit.
Elena nu a spus nimic. Nu putea. A făcut un singur pas înainte. Sofía o studia cu atenție, ca și cum ceva străvechi s-ar fi trezit în interiorul ei. A văzut mâinile tremurânde, ochii plini de lacrimi, fața marcată de ani.
— „Mama?” a spus ea, aproape fără să realizeze.
Elena și-a apăsat o mână pe piept și a căzut în genunchi.
Nu au fost necesare teste, documente sau explicații lungi. S-au îmbrățișat ca și cum corpul și-ar fi amintit ce mintea uitase. Au plâns împreună, au râs împreună, au tremurat împreună.
O resto si pe aver rig
