Cu două luni înainte însă, unul dintre foștii colaboratori ai firmei îi ceruse mamei ajutorul pentru verificarea unor acte.
Descoperise discrepanțe majore și sesizase autoritățile, fără să bănuiască o clipă că firma verificată era chiar aceea cu care Patricia se lăuda la fiecare masă.
— Dumneavoastră? a bâiguit Patricia.
— Eu.
— Imposibil.
— Nu, doamnă. Foarte posibil.
Femeia care umilise oameni ani la rând părea, pentru prima oară, cu adevărat speriată.
A încercat să protesteze.
Să explice.
Să amenințe.
Dar nimeni nu o mai asculta.
Iar rudele care până atunci îi aprobaseră fiecare vorbă își fereau acum privirea.
După aproape o oră, reprezentanții firmei și avocații au plecat.
Patricia s-a lăsat în jos pe un scaun, doborâtă.
Camera a rămas tăcută.
Atunci Radu s-a apropiat de mama mea.
— Îmi pare rău.
Mama l-a privit cu liniște.
— Nu mie trebuie să-mi ceri iertare.
El s-a întors către mine, cu ochii în lacrimi.
— Ai dreptate.
Pentru întâia oară în șapte ani, nu și-a apărat mama.
O resto si pe aver rig
