Și totuși, ea era acolo. O femeie necunoscută, de vreo șaizeci de ani, îmbrăcată modest, cu o basma neagră trasă până aproape de ochi. Stătea la distanță de ceilalți, ca și cum nu ar fi vrut să deranjeze, ca și cum prezența ei la înmormântarea tatălui meu ar fi fost un lucru pe care nu și-l putea permite să și-l revendice prea tare. Plângea fără zgomot, cu umerii ușor aplecați, cum plâng oamenii care au exersat durerea de multe ori în viață.
Femeia pe care nimeni nu o cunoștea
Am întrebat-o pe mama dacă o știe. Nu o cunoștea. Am întrebat unchii, mătușile, prietenii ( citește mai multe noutăți pe oi.ro ) vechi ai tatălui meu. Nimeni. Femeia necunoscută de la înmormântarea tatălui meu era, pentru toți ceilalți, un mister la fel de mare ca pentru mine.
O resto si pe aver rig
