— Mama dumneavoastră a luat această decizie după multe luni de gândire. Actele sunt perfect valabile.
Pentru prima dată de când intrase în spital, bărbatul nu mai părea preocupat de bunuri.
S-a așezat pe un scaun și a început să plângă.
— Am tot amânat să vin… Credeam că mai este timp.
Nimeni nu i-a răspuns.
Uneori nu există cuvinte care să poată schimba ceea ce s-a pierdut.
Înainte să plece, a cerut să mai intre o dată în salonul în care fusese internată mama lui.
Camera era deja pregătită pentru un alt pacient.
S-a apropiat încet de fereastra la care ea obișnuia să stea în fiecare seară și a rămas câteva minute în tăcere.
A ieșit ținând scrisoarea strâns la piept.
Nu știu dacă regretul lui a fost suficient pentru a-i aduce liniște. Știu doar că, de atunci, ori de câte ori un pacient în vârstă spune că își așteaptă copiii, îmi amintesc de acea femeie.
Niciun apartament, nicio moștenire și nicio sumă de bani nu pot înlocui o vizită, o conversație sau o mână ținută la timp.
Uneori, cel mai mare regret nu este ceea ce ai pierdut, ci faptul că ai înțeles valoarea unui om abia după ce nu a mai fost lângă tine.
O resto si pe aver rig
