Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că eu nu mai sunt. Nu te-am judecat niciodată pentru că ai fost ocupat sau pentru că ai ales să vii rar la mine. O mamă găsește mereu scuze pentru copilul ei.
Dar în ultimele săptămâni am înțeles că nu mă mai așteptai ca mamă, ci doar ca proprietară a apartamentului.
M-a durut mai mult decât boala.
Totuși, sper ca într-o zi să înțelegi că timpul petrecut cu cei dragi valorează mai mult decât orice locuință.
Să ai grijă de tine.”
Bărbatul a rămas nemișcat.
A deschis apoi plicul.
În el se afla copia unui contract notarial.
Cu câteva luni înainte de internare, femeia își rezervase dreptul de a locui în apartament pe durata vieții, iar după deces hotărâse ca locuința să fie vândută. Din banii obținuți urma să fie acordate burse pentru elevii fără posibilități din orașul ei, conform dorinței consemnate în act.
Fiul nu urma să primească apartamentul.
Singurul lucru pe care îl primea era scrisoarea.
— Nu… nu se poate…, a murmurat.
Medicul șef l-a privit cu calm.
O resto si pe aver rig
