Ioana a făcut un semn spre mașini.
„Fiecare dintre ele e a noastră.”
Simona a simțit cum i se umezesc ochii.
„Eu doar v-am dat de mâncare…”
Andrei a clătinat din cap.
„Ne-ai dat demnitate.”
Au scos un plic.
Înăuntru, un contract.
O sumă care îi tăia respirația.
O investiție.
Un spațiu adevărat.
Un restaurant mic, cu numele ei.
„Pentru că ce-ai pus în farfuriile noastre ne-a ținut în viață,” a spus Mihai.
„Iar ce-ai pus în inimile noastre ne-a făcut oameni,” a adăugat Ioana.
Simona a plâns atunci, pe trotuar.
Fără rușine.
Aburul de la orez se ridica în continuare.
Strada nu mai era un tunel.
O resto si pe aver rig
