Au trecut anii.
Antonina a îmbătrânit. S-a mutat din piață, a vândut mai rar, mai puțin. Își ducea traiul dintr-o pensie mică și din ce mai vindea din grădină. Uneori, când fierbea cartofi, se gândea la doi băieți slabi, cu haine prea mari.
Într-o dimineață de toamnă, stătea pe banca din fața casei. Frunzele erau galbene. Aerul mirosea a fum.
Două mașini negre, lucioase, au oprit în fața porții. Din ele au coborât doi bărbați înalți, bine îmbrăcați. Costumele erau simple, dar scumpe. Pantofii curați. Privirea calmă.
Antonina s-a ridicat speriată.
— Ați greșit adresa, a zis încet.
Unul dintre bărbați a zâmbit. A scos din buzunar două monede de cupru, vechi, tocite.
O resto si pe aver rig
