Prima schimbare a trecut aproape neobservată.
Un telefon a vibrat pe masă, stingher, ca un freamăt într-o încăpere prea liniștită.
Apoi a mai vibrat încă unul.
Brendan a aruncat o privire în ecran, a încrețit sprâncenele și a respins apelul, ca și cum ar fi fost doar o neplăcere măruntă.
După câteva clipe, și telefonul Dianei a început să sune.
A ales să-l ignore.
„Ce naiba…”, a mormăit, iritată fără să înțeleagă de ce.
Ioana deja își verifica telefonul; zâmbetul i s-a topit treptat.
„Nu mai merge aplicația băncii…”, a spus încet, cu o ezitare grea în glas.
Eu am rămas nemișcată.
Rochia îmi picura încă apă, dar frigul nu mai exista; rămăsese doar o tăcere compactă, ca un zid.
Telefonul lui Brendan a sunat din nou.
De data asta a răspuns.
„Da?… Ce? Cum adică blocate? Toate conturile?!”
Vocea i s-a frânt dintr-odată.
Panică adevărată.
Diana s-a ridicat brusc, cu ochii larg deschiși.
„Brendan, ce se întâmplă?”
El nu mai zâmbea.
„Conturile firmei sunt blocate. Toate. Inclusiv cele personale legate de holding.”
A urmat imediat un alt apel.
De data asta pentru Diana.
A ridicat telefonul cu mâna ușor tremurândă și a răspuns.
„Alo?… Cum adică contractele suspendate? Cine a dat ordinul?!”
O resto si pe aver rig
