Valentina era pe terasă.
Cu un pahar de vin în mână.
A zâmbit când m-a văzut.
— Ai ajuns devreme.
Nu i-am răspuns.
Am aruncat mapa pe masă.
Fotografiile s-au împrăștiat.
Zâmbetul i-a dispărut.
— Ce este asta?
— Adevărul.
Pentru prima dată am văzut frica în ochii ei.
— Emil…
— Ai mințit.
— Nu este ce crezi.
— Atunci spune-mi ce este.
A tăcut.
Și tăcerea ei a fost suficientă.
În aceeași seară și-a făcut bagajele.
Nu am mai încercat să aflu scuze.
Nu mai aveam nevoie.
Două zile mai târziu, am pornit spre magazinul de la marginea localității unde locuia Lucia.
O resto si pe aver rig
