— Mami, plecăm? Nu-mi place aici.
Atunci, în mine s-a așezat liniștea.
Nu mai aveam nimic de dovedit.
Venisem crezând că trebuie să câștig.
Dar câștigasem de mult.
Aveam copiii mei. Viața mea. Libertatea mea.
Și nimeni din familia asta nu-mi mai putea lua ceva.
Alexandru s-a uitat la mine.
— Pot… să-i cunosc?
Întrebarea a rămas între noi, atârnată.
Nu mai era bărbatul rece de la divorț.
Era doar un om care pricepea acum cât pierduse.
M-am uitat la băieți.
Matei a ridicat din umeri.
— Pare mai puțin înfricoșător decât bunica.
Râsete nervoase au cuprins aproape toată lumea. M-am trezit râzând și eu.
Elena, însă, a rămas statuie.
Pentru prima oară, nimeni nu o mai privea ca pe femeia care ține totul în mâini.
Ci ca pe femeia care își făcuse țăndări propria familie.
Cătălina și-a scos încet inelul de logodnă.
— Cred că nunta asta s-a sfârșit înainte să înceapă, a spus calm.
Și a dispărut printre invitați fără să se uite înapoi.
De acolo, haosul s-a declanșat pe loc.
Șoapte.
Telefoane.
Jurnaliști chemați pe tăcute.
Dar eu mă îndreptam deja spre mașină, cu băieții lângă mine.
Alexandru ne-a urmat până aproape de SUV.
O resto si pe aver rig
