…„ai uitat geanta cu banii și actele acolo!”
Pentru o clipă, mi s-a oprit respirația. Am dus instinctiv mâna la umăr și atunci am simțit golul. Geanta mea nu mai era.
„Cum adică?!”, am întrebat, simțind cum îmi fuge pământul de sub picioare.
„M-a sunat cineva de pe numărul tău, o femeie. A zis că a găsit geanta pe scaun și că te așteaptă în Gara de Nord. Dar vocea… nu știu… era ceva ciudat.”
Advertisements
Am închis telefonul fără să mai spun nimic și am început să alerg. Inima îmi bătea cu putere, iar gândurile îmi zburau în toate direcțiile. În geantă aveam tot: buletinul, cardurile, aproape 2.000 de lei, bani puși deoparte pentru renovarea bucătăriei.
Am ajuns la gară gâfâind. Era aglomerat, ca de obicei. Lume multă, fiecare pe graba lui. Am privit în jur, încercând să-mi dau seama cine ar putea fi femeia aceea.
„Doamnă?”, am auzit o voce timidă în spatele meu.
M-am întors brusc. O femeie în vârstă, îmbrăcată modest, ținea în mână geanta mea.
„Pe dumneavoastră vă caut. Ați uitat-o în tren.”
Am simțit cum mi se umezesc ochii de ușurare.
„Doamne… nu știu cum să vă mulțumesc!”, am spus, luând geanta cu mâinile tremurânde.
Femeia a zâmbit blând.
„Nu trebuie să-mi mulțumiți. Și eu am fost ajutată cândva. Așa e normal.”
Am deschis geanta rapid. Totul era acolo. Fiecare leu, fiecare hârtie.
„Vă rog, luați măcar ceva, să vă mulțumesc”, am insistat, scoțând niște bani.
Dar ea a făcut un pas înapoi.
„Nu. Păstrați-i. O să aveți nevoie de ei. Se vede că sunteți om muncitor.”
Am rămas fără cuvinte.
În timp ce vorbeam, am simțit din nou o privire apăsătoare. Am ridicat ochii și l-am văzut. Bărbatul din tren. Stătea la câțiva metri, sprijinit de un stâlp, uitându-se fix la mine.
O resto si pe aver rig
