— Ce?
— Nici eu nu știam că părinții mei au venit la tine.
Pentru prima dată, am văzut șoc pe chipul ei.
Nu părea că se preface.
Părea sincer surprinsă.
— Ei mi-au spus că ai ales altă femeie.
— Iar mie mi-au spus că ai plecat și că nu vrei să mă mai vezi.
Nimeni nu vorbea.
Toți trei încercam să înțelegem aceeași tragedie.
Doi oameni tineri.
Două familii.
Două minciuni.
Și douăzeci și doi de ani pierduți.
Mama a început să plângă.
Nu zgomotos.
Doar încet.
Obosit.
— Toată viața am crezut că ai ales să nu te întorci.
Tatăl meu avea ochii roșii.
— Iar eu am crezut că mă urăști.
M-am așezat pe o bancă din apropiere.
Simțeam că pământul îmi fuge de sub picioare.
Nu exista un răufăcător simplu.
Nu exista un abandon clar.
Exista doar o poveste distrusă de orgolii și manipulări.
După câteva minute, tatăl meu s-a apropiat.
— Nu pot recupera anii pierduți.
Am ridicat privirea.
— Știu.
— Dar dacă îmi permiți… aș vrea să te cunosc.
M-am uitat spre mama.
Ea a dat încet din cap.
O resto si pe aver rig
