Iar daca vorbim despre carte, manualele erau construite in jurul propagandei. Inainte de perioada ceausista, erau de provenienta ruseasca, uneori traduse fara nici un fel de adaptare la contextul romanesc. Mai apoi, textele manualelor umaniste, pornind cu Abecedarul, erau menite sa indoctrineze pe linie de partid.
Imi povesteste mama, profesoara de engleza, ca la literatura nu aveai voie sa vorbesti despre anumiti scriitori, chiar daca erau vitali pentru intelegerea unui anumit curent; nu aveai voie nici macar sa descrii un breakfast autentic britanic, ci sa-l adaptezi, musai, la alimentele romanesti.
Asa se ajungea ca un britanic sa manince de dimineata piine cu margarina, in loc de oua ochiuri si cirnati. In cabinetul de limbi straine, o colega, profesoara de franceza, a fost admonestata odata pentru ca indraznise sa puna niste afise cu sculpturile lui Rodin. Ideea a fost considerata o propaganda capitalista si profesoara – mustrata sever.
Sa ne amintim putin si de promovabilitatea elevilor. Daca aveai corigenti, trebuia, ca profesor, sa faci un „raport de justificare“, prin care sa spui care au fost cauzele care au dus la aceasta „nereusita“ – caci vina apartinea in exclusivitate profesorului; daca scoala depasea un anumit numar de corigenti pe an, profesorii erau sanctionati cu taiere din salariu. In aceste conditii, bineinteles, toata lumea lua Bac-ul pe vremea lui Ceausescu.
Mentalitatea cum ca pe vremea lui Ceausescu scoala era mai buna este, de fapt, o iluzie. O iluzie pe care ne place s-o avem din cauza situatiei dezastruoase in care se afla azi educatia: pornind de la salarii nemotivante pentru a mai fi cu adevarat dascal (exceptiile find rara avis), ajungind la nenumaratele reforme facute pe genunchi, care n-au produs decit sincope grave.
Ca sa nu mai vorbim despre multitudinea de ministri pe care Ministerul i-a avut dupa Revolutie (25 in 29 de ani!) – un indiciu clar al dezinteresului pentru acest domeniu.
Sa nu ne amagim asadar. Faptul ca azi educatia in Romania este lasata de izbeliste nu inseamna ca inainte de Revolutie scoala romaneasca era o mina de aur.
Punind in balanta dezinteresul de azi al autoritatilor, cu propaganda „macelarilor“ comunisti din trecut, cred ca se poate gasi un echilibru (deloc placut): in Romania nu a existat, de fapt, nici un interes real pentru un sistem educational eficient. Nici pe vremea lui Ceausescu, nici dupa Revolutie.
Până în 1989, situația era cu totul alta. Chiar așa se spunea: ”este îmbrăcată ca tovarășa profesoară”, adică decent, fără machiaj, cu tocuri de 2 – 3 cm, costum sau bluză încheiate până la gât. Majoritatea profesoarelor de azi sunt machiate din belșug, poartă fuste scurte și decolteuri adânci, sunt cocoțate pe tocuri și au manichiura la zi.
Elevii din ziua de astăzi, chiar de la clasele mici, sunt îmbrăcați în tendințele modei, au părul vopsit și tuns în cele mai noi stiluri.
Uniformă obligatorie, în comunism
În România, până în 1989, nici un elev de şcoală nu era primit în instituţie fără ţinuta regulamentară, scrie historia.ro. Aceasta însemna pentru băieţi un costum de haine de culoare închisă, cămaşă albă sau albastră şi nelipsita matricolă, adică un număr imprimat pe o bucată de pânză pe care era trecut şi numele şcolii şi prin care elevul putea fi identificat.
Părul elevelor trebuia strâns în codiţe împletite şi prins cu funde albe, bretonul prins sub bentiţa din bumbac, tot albă, care înconjura capul
FOTO: historia.ro
O resto si pe aver rig
