Pe lângă rănile fizice, mărturia evidențiază și izolarea psihologică la care a fost supusă: nimeni nu o credea pe deplin atunci când încerca să explice abuzurile, iar pentru a ascunde urmele, ea își camufla vânătăile cu machiaj. Această situație ilustrează dublul tip de violență: atât cea corporală, cât și cea socială, manifestată prin neîncrederea și stigmatizarea din jur.
Ecoul violenței în familie
Impactul poveștii sale se extinde dincolo de persoana direct afectată. Mirabela recunoaște că suferința ei a avut efecte asupra familiei, în special asupra tatălui: „Pe tatăl meu l-am îmbolnăvit eu. Eu recunosc.” Această mărturie subliniază faptul că trauma se răsfrânge asupra apropiaților și lasă urme adânci în relațiile familiei.
Intervievatoarea a insistat asupra detaliilor dinamicei relației; Mirabela a explicat cum politețea și respectul afișate la început au degenerat în posesivitate și cruzime. Ea a remarcat capacitatea partenerului de a păstra o fațadă convingătoare: „Alea avea un simț vizavi de cineva, când povestea. Atât de bine mințea și atât de bine juca.” Această abilitate de a construi aparențe face dificilă recunoașterea abuzului de către cei din jur și chiar pentru victimă.
O resto si pe aver rig
