Ana m-a apucat de tricou, cu ursulețul lipit de piept, ca de un colac. M-am uitat la ea și am știut că urmează întrebarea aceea simplă, tăioasă.
— Fără nuntă?
Mi-am înghițit nodul din gât și am dat din cap.
— Fără nuntă. Dar împreună.
Nu au mai întrebat nimic. Copiii înțeleg, uneori mai bine decât adulții, când adevărul e greu, dar singurul care te ține în picioare.
Am condus ore în șir, cu farurile mușcând din noapte, până la sora mea, Elena, într-un cartier vechi de la marginea Brașovului. Când a deschis ușa, în halat, cu părul ciufulit și ochii încă prinși de somn, m-a privit o secundă — atât cât să cuprindă tot — apoi m-a tras în casă fără un cuvânt. A închis în urma noastră și, în liniștea aceea caldă, am simțit pentru prima dată că sunt pe teren sigur.
O resto si pe aver rig
