Lenuța a dat din cap, recunoscând adevărul în cuvintele acelea simple.
— Adevărul nu are nevoie de Photoshop.
Două luni mai târziu, Marian s-a întors.
Fără papion, fără luciu în plus.
Cu flori obișnuite, luate din piață, mirosind a dimineață.
Nu au făcut nuntă mare. Nici nu s-au grăbit. Au lăsat timpul să-și spună cuvântul, așa cum e el — drept.
Au început cu drumuri dese între sat și oraș, cu telefoane fără regie și întâlniri fără scenarii.
Cu sinceritate.
Cu rate plătite la timp, bifate în agenda zilelor lor.
Cu planuri reale, din acelea care nu se postează, ci se trăiesc.
Și, pentru prima dată, fără minciuni, fără nevoia de a părea altceva decât sunt.
Iar Lenuța, de câte ori îi vedea stând la masă, cu fețele aproape una de alta, gândea, cu un surâs în colțul gurii:
„Bine că n-am mai luat porcul.”
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
