Replica a plutit peste sală ca un abur dulceag. Părea că nimic nu poate tulbura tabloul. Doar că, în partea din spate, pe o masă, aștepta ultimul cadou, ambalat într-o cutie albă cu o fundă bleumarin.
Cadoul care a oprit muzica
Momentul darurilor a decurs ca la carte, până când eticheta cu numele Marei a fost rostită. Câteva chicoteli, un zâmbet sigur al gazdei, o privire încordată a lui Adrian. Bianca a desfăcut încet fundița, savurând atenția. Sub capacul ridicat nu era nicio hăinuță, nicio jucărie. Doar un dosar din piele, sobru, nepotrivit cu atmosfera de entuziasm festiv.
În sală s-a lăsat o liniște rotundă. Bianca a început să răsfoiască. Primele foi – analize. Apoi diagnostice. Încă o pagină – un rezultat ADN. Numele „Alexandru” apărea clar, ca o lovitură rece. Pe chipul Biancăi, culoarea s-a stins brusc. Adrian s-a ridicat, palid.
„Tu mi-ai spus că ea nu poate avea copii…”
Mara a păstrat un ton egal, accentuând că problema nu fusese niciodată la ea, ci că adevărul era cunoscut de ani de zile. Adrian a încercat să oprească scena:
„Nu aici.”
Replica a venit sec:
„Ba exact aici.”
O resto si pe aver rig
