Ferma a rămas la locul ei, ca un steag înfipt în pământul care m-a ținut drept toată viața. Hambarele, câmpurile, mirosul de iarbă cosită — toate au rămas așezate, la adăpost. Iar eu am învățat, încă o dată, o lecție atât de simplă încât pare neverosimilă: uneori, e suficient un singur telefon la omul potrivit ca să-ți păzești tot ce ai clădit cu palmele.
Și în dimineața următoare, când am ieșit iar pe prispa casei, soarele a mușcat din cețurile subțiri de pe câmp, iar liniștea aceea bună, de lucru bine făcut, s-a întors. M-am aplecat, mi-am frecat șoldul care încă durea și am zâmbit, scurt. Ferma era tot aici. Iar eu, la fel.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
