— Vă rog să mă iertați că am întârziat, domnule instructor.
Ochii bătrânului se umeziră.
Nu de rușine.
Nu din durere.
Dar pentru că, după mulți ani, cineva i s-a adresat din nou drept „domnule”, fără ironie.
Directorul băncii a venit în grabă.
Scuze.
Iţi promit.
El oferă.
Nelu a retras banii. Exact suma pe care a cerut-o.
Câteva sute de lei.
Nimic mai mult.
În timp ce pleca, generalul și-a pus mâna pe umăr.
— Nepotul tău va fi mândru de tine.
Nelu a zâmbit.
— Sper că nu trebuie să fie general pentru a fi respectat.
În acea zi, banca și-a schimbat procedurile.
Dar pentru Nelu cel mai important lucru a fost deja realizat:
Demnitatea.
O resto si pe aver rig
