Mesele, încă pline.
Farfurii murdare.
Pahare pe jumătate pline.
Elena se așeză încet pe un scaun și începu să tremure.
Nu de frică.
De descărcare.
Mihai se apropie încet.
— Îmi pare rău, spuse.
Elena râse, obosit.
— Știi ce e trist? Că aud asta de la tine de ani de zile.
El tăcu.
— N-am realizat cât ai dus singură, zise, după câteva secunde.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
