— Hai, te rog… Cine ar plăti un charter pentru tine?
Tonul ei a fost picătura care a umplut paharul.
— Asta e treaba mea. Nu vă privește.
M-am întors către pilot.
— Vă rog… putem merge?
El a încuviințat din cap.
— Desigur.
Am pornit spre zona securizată, doi însoțitori de zbor deschizând drumul. Îmi auzeam inima în urechi. Nu înțelegeam tot, dar în stomac creștea o senzație limpede de dreptate cum nu mai simțisem: nu din certuri, nu din explicații, ci din simplul fapt că meritam mai mult.
O resto si pe aver rig
