Părinții ei ne-au oferit bani, o casă la oraș, sprijin pentru copii. Vorbeau despre conturi în bancă, despre milioane de lei, despre o viață diferită.
Andreea m-a privit apoi către cei mici — Mihai și Ana — care se țineau strâns de mână.
Cu o voce calmă a spus:
„Vă mulțumesc că m-ați căutat. Dar viața mea e aici. Soțul meu m-a luat când nu aveam nimic. Aici am găsit liniște. Aici e familia mea.”
A urmat o ploaie de lacrimi, îmbrățișări și promisiuni că vor păstra legătura.
Mașinile au plecat așa cum veniseră, lăsând în urmă un sat care se schimbase pentru totdeauna.
În aceeași seară vecinii au venit la poartă. Unii și-au cerut iertare. Alții au adus prăjituri pentru copii.
M-am așezat pe prag, lângă Andreea, și am privit apusul peste grădina noastră.
Nu m-am însurat cu o cerșetoare.
M-am însurat cu cea mai puternică femeie pe care am cunoscut-o vreodată.
Iar în ziua aceea, tot satul a înțeles că valoarea unui om nu stă în ce are, ci în ce poartă în suflet.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
