— Clar…
Valentine s-a înțepenit.
— O cunoști?
Claire a lăsat pentru o clipă privirea în jos. Când a ridicat-o la loc, chipul îi era calm, aproape profesional.
— Serviciul nu este satisfăcător, domnule?
Domnule. Cuvântul a lovit mai tare decât o palmă.
— Ce faci aici? a întrebat Adrien, cu vocea sfâșiată. Unde ai fost? De ce n-ai răspuns niciodată? Și copilul…?
Claire a strâns mânerul căruciorului.
— Lucrez. Camera dumneavoastră e pregătită. Bună seara.
Valentine a râs scurt, neliniștit.
— Nu-mi spune că e fosta ta soție.
— Ea este soția mea, a răspuns Adrien.
Holul a înțepenit.
Capete s-au întors. O recepționeră s-a oprit din tastat. Managerul, Paul Marceau, aproape că a intrat în fugă, cu un zâmbet întins ca o coardă.
— Domnule Delmas, există vreo problemă?
Claire a apucat să răspundă înaintea lui Adrien.
— Nicio problemă. Doar îmi ofereau ajutorul.
Valentine și-a adâncit degetele în brațul lui Adrien.
— Urcăm. Toată lumea se uită la noi.
Dar Adrien n-a făcut niciun pas.
Femeia despre care i se spusese că e nerecunoscătoare, instabilă, evazivă, stătea în fața lui în uniformă de servitoare, în propriul lui palat, însărcinată în ultimele luni, epuizată și umilită. Și nu-l privea ca pe un soț regăsit. Îl privea ca pe o amenințare.
Paul Marceau a făcut un pas spre Claire.
— Claire, întoarce-te la nivelul de servicii. Imediat.
Nu era tonul unui manager care-și readuce personalul la post. Era ordinul scurt, familiar, cu o autoritate murdară.
O resto si pe aver rig
