Bătrâna a închis ochii o clipă, ca și cum i-ar fi căzut o povară de pe umeri. A întins mâna, tremurând.
— Iartă-mă, Eduard. Nu mai am mult. Am venit să vă văd. Pe toți. Să știu că nu m-am stins de tot din sufletul vostru.
Clara s-a apropiat și i-a luat mâna. Ana a început să plângă, iar Victoria, deși era cea mai puternică, s-a întors cu spatele, ca să nu-i vadă lacrimile.
Eduard a clipit de câteva ori, apoi i-a spus:
— Hai, stai jos, bunico. Azi e zi de sărbătoare. Să nu pleci înainte de tort.
Bătrâna a zâmbit pentru prima oară. A fost un zâmbet mic, dar sincer. Lumea a început din nou să vorbească, iar taraful și-a reluat cântarea. Nimeni n-a mai pomenit despre trecut.
Mai târziu, când petrecerea s-a terminat, bunica s-a apropiat de Eduard și i-a pus în mână un plic.
— Pentru tine. Nu e o răsplată, e doar o încercare de împăcare.
În plic erau acte de proprietate — casa ei din oraș și un depozit bancar consistent. Eduard a dat din cap, dar nu s-a uitat înăuntru.
O resto si pe aver rig
