— Frumoasă nuntă, Eduard. Ai crescut niște fete cum nici nu visam.
Toată lumea tăcea. Clara, Victoria și Ana priveau nedumerite. Doar Victoria a avut curajul să se apropie.
— Bunico? Tu ești?
Femeia a dat din cap. O lacrimă i s-a scurs pe obraz, dar s-a șters repede, rușinată.
— Am fost o proastă. Mi-am pierdut familia pentru niște prejudecăți.
Eduard a respirat adânc. În el se luptau două lumi — furia unui fiu alungat și mila unui om care învățase să ierte.
— Ai venit cam târziu, mamă mare. Dar tot ai venit…
O resto si pe aver rig
