— Asta înseamnă război total.
Mircea s-a uitat la ușile sălii de operație care se închideau.
— Nu, Victoria. Asta înseamnă dreptate.
La ora două și douăzeci dimineața, operația încă nu se terminase.
Mircea stătea singur pe holul rece al spitalului, cu coatele pe genunchi și privirea pierdută în podeaua gri. Pentru prima dată după mulți ani, nu se mai gândea la bani, contracte sau putere.
Se gândea la Andreea când era mică.
La serile în care venea alergând la el cu desene făcute strâmb și îi spunea că atunci când va crește, o să aibă grijă de el.
Acum el trebuia să aibă grijă de ea.
Cu orice preț.
Telefonul a vibrat.
Era Victoria.
— Totul e gata. I-am blocat accesul la conturi. Cardurile nu mai merg. Firma lui e terminată până dimineață. Mai are datorii de aproape două milioane de lei pe care le-am cumpărat prin trei firme diferite.
Mircea a rămas tăcut câteva secunde.
— Și iahtul?
— Nu mai e al lui.
Pentru prima dată în noaptea aceea, Mircea a simțit că respiră.
Dar apoi Victoria a continuat:
O resto si pe aver rig
