În fiecare an, fiul meu planta floarea-soarelui pentru sora lui geamănă pe care o pierdusem. La șase ani după tragedie, am găsit toate florile tăiate, cu excepția uneia. De ea atârna o cutie albă care avea să ne schimbe viața pentru totdeauna.
În ziua în care s-au născut Patrick și Lily, medicul a râs și mi-a spus: „— Pregătiți-vă… de astăzi nu veți mai avea niciodată liniște.”
Avea dreptate.
Cei doi erau de nedespărțit.
Dormeau îmbrățișați.
Se jucau împreună, împărțeau jucării, se certau și se împăcau în același minut.
Dacă unul cădea, începea imediat să plângă și celălalt, ca și cum durerea s-ar fi transmis printr-un fir invizibil.
Uneori aveam impresia că împart aceeași inimă: când unul zâmbea, celălalt radia; când unul se ( citește mai multe noutăți pe oi.ro ) speria, celălalt tremura în oglindă.
O resto si pe aver rig
