Dar adevăratul șoc a venit când anchetatorii au descoperit o încăpere ascunsă, acoperită cu o ușă de lemn putrezit.
Înăuntru erau caiete.
Zeci de caiete.
Jurnale scrise de profesor, an după an, cu o răbdare bolnavă. În ele notase nume, pedepse, rații de mâncare, încercări de fugă și nașteri. Fiecare pagină părea o dovadă a unei lumi construite pe minciună și frică.
Pe ultima filă, scrisul era tremurat.
„Dacă vor ieși vreodată, nu vor ști ce să facă. Afară nu mai e lumea lor. Eu am devenit lumea lor.”
Roman a închis caietul și a rămas mult timp fără să spună nimic.
Sus, la suprafață, lumina apusului cădea peste munte. Supraviețuitorii stăteau înveliți în pături, înconjurați de medici, polițiști și rude chemate de urgență. Unii plângeau fără sunet. Alții priveau în gol, incapabili să înțeleagă că întunericul se terminase.
O resto si pe aver rig
