Dar, când ultima lopată lovi și auzi golul din sicriu sub ea, realiză ceva și mai grav.
Nu o scosese pe Mariana dintr-un mormânt.
O scosese din planul cuiva.
Iar dacă Radu s-ar fi întors să-și verifice „lucrarea”, primul lucru pe care l-ar fi remarcat ar fi fost — că sicriul fusese deschis.
Gândul ăsta îl făcut pe Iulian să înghețe. Se uită în jur: cimitirul era aproape gol, dar avea senzația că totuși cineva îl privea.
Se grăbi să termine și se întoarse la cabina lui moș Toni.
Mariana stătea rezemată de perete, cu un pahar de apă în mâini. Părea mai bine, dar neliniștea îi zbârlea în ochi.
— Mi-am amintit ceva — spuse ea încet.
— Ce anume?
— În seara aceea, Radu mi-a adus un ceai. Eu nu beau niciodată ceai înainte de culcare. Mi s-a părut ciudat.
Moș Toni și Iulian schimbară o privire lungă.
— Și după ce l-ai băut? întrebă bătrânul.
— M-am simțit amețită. Foarte amețită. După aceea nu-mi mai amintesc nimic.
O resto si pe aver rig
