În prezent, Codul fiscal include impozitul pe clădiri și impozitul pe teren în categoria impozitelor și taxelor locale. Orice persoană care are în proprietate o clădire sau teren în România datorează, ca regulă, impozit local, cu excepțiile prevăzute de lege. Impozitele locale sunt venituri ale bugetelor locale, adică bani din care primăriile susțin cheltuieli și servicii publice.
Aici apare primul conflict. Pentru stat și primărie, gospodăria este bază impozabilă. Pentru familie, gospodăria este loc de supraviețuire. Casa bătrânească nu produce bani doar pentru că există. Curtea nu produce profit doar pentru că are 1.000 de metri pătrați. Grădina nu este firmă. Șura nu este hală comercială. Grajdul nu este spațiu de afaceri, dacă omul ține două capre sau câteva găini pentru casă.
De aceea, scutirea ar trebui discutată nu ca „nu mai plătește nimeni nimic la sat”, ci ca protecție pentru gospodăria rurală de bază. Adică locuința de domiciliu, anexele gospodărești și terenul aferent folosit pentru consum propriu, până la o limită rezonabilă. Nu pentru conace, nu pentru terenuri de zeci de hectare, nu pentru case de vacanță luxoase, nu pentru proprietăți cumpărate ca investiție.
O astfel de măsură ar putea avea logică socială. Gospodăria țărănească reduce presiunea pe stat. Omul își produce o parte din hrană, își întreține curtea, își ajută familia, păstrează terenul lucrat, ține satul locuit. În loc să fie tratată ca simplu obiect fiscal, gospodăria mică ar putea fi tratată ca unitate de reziliență familială. În vremuri de scumpiri, asta contează.
Argumentul pro-scutire este puternic mai ales pentru pensionari. Sunt sate întregi în care oamenii trăiesc din pensii mici, dar au în acte casă, teren, grădină, anexe. Pe hârtie par proprietari. În realitate, au venituri modeste și cheltuieli crescute: lemne, medicamente, apă, curent, gunoi, reparații, drumuri până la oraș. O casă veche poate fi o povară, nu o avere lichidă.
Mai este și problema caselor moștenite. Mulți români țin casa părintească, chiar dacă nu locuiesc permanent acolo. O întrețin cât pot, cosesc curtea, repară acoperișul, plătesc utilități, merg vara sau la sărbători. Dacă taxarea devine prea apăsătoare, multe astfel de case vor fi abandonate. Satul pierde locuire, pierde memorie, pierde gospodării care încă mai pot fi salvate.
O resto si pe aver rig
