Precedente: singura suspendare reușită, respinsă de cetățeni
România a parcurs această procedură o singură dată până la capăt. În aprilie 2007, Parlamentul a votat suspendarea președintelui Traian Băsescu, invocând conflicte instituționale repetate și acuzații de implicare în actul de guvernare. CCR a emis un aviz negativ, considerând că faptele invocate nu constituiau încălcări grave ale Constituției. Doar că Parlamentul a ignorat avizul și a votat totuși suspendarea. La referendumul din mai 2007, cetățenii au respins demiterea cu aproximativ 74% din voturi. Băsescu s-a întors în funcție. Episodul a rămas un reper în dezbaterile constituționale românești: a demonstrat că mecanismul poate fi activat chiar fără susținerea CCR, dar că verdictul final aparține electoratului.
O a doua tentativă de suspendare a lui Băsescu, în 2012, s-a soldat cu un referendum invalidat din cauza prezenței scăzute la vot. Lecția de atunci? Electoratul român nu e ușor de convins.
Cum reacționează de obicei părțile implicate
Ori de câte ori suspendarea a fost invocată sau amenințată în spațiul public românesc, reacțiile au urmat un tipar. Partidul care inițiază procedura o prezintă ca obligație constituțională și apărare a statului de drept. Președintele vizat respinge acuzațiile, invocă independența instituției și avertizează că demersul e motivat politic. Aliații președintelui în Parlament solicită avize juridice și trag de timp, mizând pe faptul că strângerea semnăturilor se dovedește mai dificilă decât pare în declarații. Curtea Constituțională — deși cu aviz consultativ — devine actor-cheie în percepția publică.
O resto si pe aver rig
