Autorii cadrului au dorit, se pare, să folosească tehnologia pentru a pune în vizibilitate o lume interioară: dorul, amintirea și speranța de a reconstrui, în plan simbolic, ceva care semănă cu o familie refăcută. Pentru Igor și Diana, o astfel de compoziție poate funcționa ca un mod de a comunica despre absență și despre felul în care iubirea persistă, chiar după o pierdere dureroasă.
La aproape doi ani de la plecarea Andreei, imaginea a rămas pentru mulți un semn discret, dar puternic: două priviri care se caută și doi copii care conturează, în inimile celor care privesc, o poveste personală. Fotografia — prin natura și proveniența ei — continuă să genereze discuții despre limitele și potențialul rol al tehnologiei în spațiul afectiv.
O resto si pe aver rig
