Adrian a ridicat tonul, adunându-și ultimele resturi de mândrie.
— După tot ce am făcut pentru familie?!
Un hohot amar, abia reținut, i-a încrețit buzele bătrânei.
— Ce ați făcut? Mi-ați adus bomboane de la benzinărie și haine pe care nu le mai purtați?
În clipa aceea, niciunul nu a mai avut cuvinte. Nimic nu mai avea greutate în fața evidenței.
Tanti Maria a împins spre ei cutia de bomboane și punga cu haine, lucruri care acum cântăreau mai greu decât orice reproș.
— Luați-vă cadourile și ieșiți din casa fiului meu.
Fraza a căzut în încăpere ca o piatră grea, netedă, definitivă.
În ochii lui Andrei s-au strâns lacrimi.
Nu pentru ziduri, pentru acoperiș sau pentru hârtia ștampilată.
Ci pentru felul în care se vedea, dintr-odată, toată suferința mamei, trăită pe tăcute, între patru pereți care îi fuseseră martori.
Adrian și Mirela s-au ridicat încet, dezarmați, de parcă încă nu pricepeau ce înseamnă să rămâi fără sprijinul pe care te-ai obișnuit să-l consideri garantat.
Pentru prima dată după mulți ani, mașinile lor luxoase, hainele scumpe și aroganța lustruită cu atenție nu mai valorau nimic.
O resto si pe aver rig
