Am rămas la masă cu ceașca de cafea în față, rece demult, în timp ce gândurile se loveau între ele fără ordine. Mă uitam în gol, incapabilă să-mi opresc mintea din a reveni, iar și iar, la același punct.
„Întreabă-ți familia.”
Cuvintele lui nu-mi dădeau pace. Se înfingeau ca niște ace fine sub piele, repetate ca un refren pe care nu-l mai poți ignora.
În aceeași seară, am ajuns acasă mai devreme decât de obicei. Vila mare, luminoasă, perfect ordonată, cu tot confortul din lume, îmi părea dintr-odată străină. Mă apăsa. Tot ce părea cândva siguranță s-a transformat în pereți reci.
Soțul meu era în living, cu telefonul la ureche. Gesturile lui păreau aceleași de fiecare zi, dar vocea…
O resto si pe aver rig
