Tonul relatării este unul apăsat și sincer: nu este vorba de acuzații publice elaborate, ci de evocarea unei dureri personale. Prin asta, Ileana Matuș aduce în discuție și tema efectelor pe termen lung ale unei relații eșuate asupra rețelei familiale — părinți, frați, copii sau alți apropiați, dacă au existat.
În ciuda faptului că numele fostului preot a fost adesea subiect de discuții în spațiul public, fosta soție rămâne concentrată pe propria experiență, pe modul în care acei ani au marcat-o și pe faptul că rănile nu s-au vindecat complet nici după trecerea mai multor ani.
Mărturiile pe care le-a făcut recent reiau elemente din trecut, dar adaugă nuanțe personale despre suferință, reproșuri familiale și dezamăgire. În felul acesta, relatarea devine o poveste despre aşteptări înfrânte și consecinţele lor asupra vieţilor implicate.
Rămâne deschisă, pentru cei interesați de detalii, imaginea faptelor așa cum au fost trăite de partea care a trecut prin această experiență. Aceste confesiuni readuc în atenție dimensiunea umană a unei căsnicii care, la exterior, a părut altfel decât a fost resimțită de cei direct implicați.
O resto si pe aver rig
