— O să aflați când veniți acasă.
Au ajuns două zile mai târziu.
Adrian a încremenit în fața ușii când cheia n-a mai intrat în broască.
Valentina s-a albit brusc când a zărit cutiile.
Eu îi așteptam în hol.
Calmă.
Cu dosarul albastru lângă mine.
— Mamă… ce înseamnă asta? a întrebat Adrian.
Mi-a luat câteva secunde să găsesc cuvintele.
Nu pentru că m-aș fi răzgândit.
Ci pentru că încă durea.
— Înseamnă că, dacă eu nu sunt familie, atunci nici casa mea nu este casa voastră.
Valentina a intervenit imediat:
— Doamna Elena, cred că exagerați…
Am ridicat mâna.
Și, pentru prima dată în viață, a tăcut.
— Nu. Ani întregi am acceptat să fiu ținută la distanță, de teamă să nu-mi pierd copilul. Dar adevărul este că l-am pierdut de mult.
O resto si pe aver rig
