Ceasul arăta exact ora unu noaptea.
În casa veche.
Lumina principală era stinsă.
Rămăsese aprins doar lampadarul din colț.
Carmen Radu stătea într-un fotoliu.
În mână avea o cană cu ceai tare, răcit de mult.
BANG!
Ușa metalică a fost lovită puternic.
Apoi s-a auzit o cheie răsucită de mai multe ori în yală.
După aceea, ușa s-a deschis violent.
Vântul rece al nopții, amestecat cu miros de alcool și parfum puternic, a intrat în sufragerie.
Cravata lui Daniel era strâmbă.
Ochii îi erau roșii.
A intrat direct în casă.
Urmele pantofilor plini de noroi au rămas pe podeaua de lemn proaspăt curățată.
— Mamă!
— Ce naiba faci?
A aruncat cheile mașinii pe măsuța de cafea.
Sticla a vibrat puternic.
— Eu doar ți-am cerut să nu mai vii atât de des la apartamentul nou!
— Chiar trebuia să mă ameninți oprind plata creditului?
— Îți dai seama cât m-ai făcut de râs în fața Paulei?
Carmen nici măcar nu a ridicat capul.
A lăsat încet cana pe masă.
Sunetul porțelanului a fost foarte discret.
Dar extrem de clar.
— Tu ai fost făcut de râs.
— Și ce legătură are asta cu mine?
Vocea ei era atât de calmă încât părea necunoscută.
Ca și cum ar fi vorbit cu un străin.
Daniel a rămas nemișcat.
În amintirile lui, mama sa fusese mereu răbdătoare.
Era suficient să ridice tonul și ea ceda imediat.
Răceala de astăzi îl neliniștea fără motiv.
O resto si pe aver rig
