Într-o zi, pe când desena la masa din bucătărie, s-a uitat la mine și a întrebat cu seriozitatea copiilor:
„Pot să-ți spun bunica?”
Atunci am izbucnit în plâns.
Dar, de data asta, nu din durere.
Ci pentru că, după cinci ani în care am trăit ca o umbră, inima mea a început, în sfârșit, să bată din nou.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
