Și el mă privea pe mine.
În clipa următoare, fața i s-a decolorat brusc.
Teodor îi strângea pe amândoi de mână și povestea cu veselie despre desenul făcut la grădiniță, fără să simtă încordarea dintre noi.
Femeia mi-a aruncat un zâmbet politicos.
„Bună ziua. Dumneavoastră sunteți doamna educatoare?”
Am încuviințat.
Abia îmi găseam echilibrul.
Bărbatul a înghițit greu și a făcut un pas către mine.
„Cred… cred că trebuie să vorbim.”
Glasul îi tremura.
Femeia s-a uitat de la el la mine, nedumerită.
„Alex? Ce se întâmplă?”
El și-a tras palma peste față, ca pentru a-și strânge curajul.
„Ioana… ea este mama lui Matei.”
În secunda aceea, femeia a încremenit.
Iar eu am simțit cum sângele îmi părăsește corpul.
Ne-am retras într-o sală goală imediat ce copiii au plecat.
Teodor colora liniștit la o măsuță, străin de tot ce se întâmpla.
Eu stăteam în fața lor și aveam impresia că lumea mea se crapă din nou în două.
O resto si pe aver rig
