Vasile a plecat din sat.
Dar Matei nu s-a oprit acolo.
A renovat casa bătrânească.
A pus acoperiș nou.
Ferestre noi.
A cumpărat animale.
Și a pus bani deoparte pentru ca părinții lui să trăiască liniștiți.
Într-o seară, stăteau toți trei pe bancă, în curte.
Soarele apunea peste câmp.
Moș Ion a spus încet:
— Ți-am zis când erai mic… un om valorează cât are grijă de ai lui.
Matei a zâmbit.
— Am învățat de la cel mai bun.
Și în liniștea acelei seri, pentru prima dată după mulți ani, familia Radu era din nou acasă.
O resto si pe aver rig
