Când a ajuns lângă grajd, a oprit brusc.
Clădirea era veche, din scânduri negre de vreme.
Ușa era întredeschisă.
Matei a coborât încet.
Pașii îi sunau apăsat pe pământul bătătorit.
Când a împins ușa, inima i s-a strâns.
Înăuntru, pe jos, pe niște saci vechi, stăteau doi oameni.
Mama și tatăl lui.
În fața lor era o găleată metalică.
Iar în ea… boabe de porumb amestecate cu tărâțe.
Moș Ion lua câte o mână și mânca încet.
Mama lui făcea la fel.
Matei a rămas împietrit.
— Tată…
Cei doi au ridicat capul.
Pentru o clipă, bătrânul nu l-a recunoscut.
Apoi ochii i s-au luminat.
— Matei?!
Mama lui a început să plângă.
Matei a căzut în genunchi lângă ei.
— Ce faceți aici? Ce s-a întâmplat?!
Moș Ion a încercat să zâmbească.
— E bine, băiete… ne descurcăm noi.
Dar Matei vedea adevărul.
Hainele rupte.
Oboseala.
Rușinea din priviri.
— Cine v-a făcut asta?
Tatăl lui a tăcut.
Dar mama lui a spus încet:
— Fratele tău…
Matei a simțit cum îi fierbe sângele.
Fratele lui mai mic, Vasile.
Cel care rămăsese în sat.
O resto si pe aver rig
