— „Atașez fotografii, mesaje și un raport medico-legal”, a continuat avocatul, „care confirmă violența domestică”.
Andrei a început să țipe, dezlănțuit, dar nimeni nu l-a mai ascultat. Două rude s-au ridicat și au făcut un pas înapoi, ca și cum abia atunci l-ar fi văzut cu adevărat.
— „În plus”, a încheiat Mihai, „Ana a cerut ca această declarație să fie citită public. Aici. Astăzi.”
Raluca a făcut un pas înapoi, dezorientată.
— Nu mi-ai spus asta… — a început ea, dar Andrei i-a înfipt degetele în braț, disperat.
— Taci!
Preotul a privit în jos, cu umerii împovărați de ceea ce auzise. Un bărbat din spate a mormăit, într-o înghețată compasiune prost plasată:
— Săracul…
M-am ridicat încet. Picioarele îmi tremurau, dar vocea mi-a rămas limpede, de parcă abia atunci și-ar fi găsit direcția.
— Ai pierdut, i-am spus lui Andrei. Nu doar bani. Totul.
Au fost chemați polițiștii, chiar acolo, la cimitir. Între timp, martorii au început să vorbească. Vecini. Verișori. Prietena Anei, cea care știa adevărul, care îl purtase ca pe o povară prea grea până în clipa aceea.
O resto si pe aver rig
